
Noile condiții de acces ale transportatorilor în țările UE în 2022
Uniunea Europeană adoptă noi restricții legislative pentru a îndeplini normele mondiale de reducere a poluării. Deși în ultimul deceniu calitatea aerului s-a îmbunătățit semnificativ în Europa, organismele legislative continuă să reglementeze circulația rutieră a vehiculelor poluante.
Datorită restricțiilor actualizate constant, nivelul de poluare al tuturor statelor europene este mai mic chiar comparat cu țări intens populate din Asia. Potrivit statisticilor, în 2021 China produce peste 27% din totalul emisiilor globale iar India este responsabilă pentru 6,6% dintre acestea. În UE procentul emisiilor poluante este de 6,4% din total.
Legislația din România privind normele de poluare
Spre deosebire de majoritatea statelor europene, în România legislația privind poluarea este încă permisivă. Totuși, țara noastră trebuie să urmeze trendul și să se alinieze normelor, iar efectele tranziției sunt resimțite cel mai intens de transportatorii auto de mărfuri. Până la începutul anului 2022, în România nu există restricții de circulație a camioanelor în ceea ce privește nivelul de poluare.
De asemenea, nu există localități în care este interzis accesul unor vehicule cu grad de poluare ridicat. O altă mare problemă este că taxele de utilizare a infrastructurii rutiere naționale (vigneta) nu sunt diferențiate în funcție de gradul de poluare.
- În Regulamentul 561/06, articolul 13 (1) litera f, sunt vizate vehiculele utilizate pentru transportul de mărfuri pe o rază de 100 km de la sediul întreprinderii, propulsate de gaze naturale, gaze lichefiate sau de electricitate
- În OG 43/1997, se prevede o limită majorată a masei maxime admise, de 1 tonă în plus, pentru vehicule care utilizează combustibili alternativi
- În unele state UE, pentru vehiculele puțin poluante sau nepoluante există scutiri temporare de la plata taxelor de drum și este permis accesul în zonele LEZ
Ce măsuri au fost adoptate în Europa pentru reducerea poluării?
În țările europene dezvoltate, situația este diferită de cea din România și Bulgaria. Nivelul taxelor de drum este semnificativ mai mare pentru vehiculele care poluează mai mult. În plus, multe zone administrative sau localități nu permit decât accesul vehiculelor Euro 6, doar în anumite intervale orare. Circulația rutieră la orice oră este permisă doar vehiculelor electrice sau care utilizează combustibili alternativi.
Evoluția certificărilor Euro
În ceea ce privește vehiculele specializate în transportul de mărfuri cu masă totală admisibilă mai mare de 3,5 tone, standardele europene de emisii sunt denumite „Euro". Euro I a fost introdus în 1992, urmate de Euro II în 1996, Euro III în 1999-2000, Euro IV în 2005, Euro V în 2008 (cu standardul EEV pentru vehicule ecologice îmbunătățite). Standardele Euro VI au fost implementate în 2009 și au intrat în vigoare din 2013/2014. Ultima etapă, nivelul Euro VI-E are ca termen de implementare anul 2022.
La nivel european, primul stat care a limitat circulația vehiculelor poluante a fost Suedia în 1996 (la Göteborg, Malmö și Stockholm). În prezent, există 80 de LEZ în Germania, 14 în Țările de Jos, 14 în Marea Britanie.
Utilizarea CNG, soluția viitorului în transportul de mărfuri
În ceea ce privește acordarea de beneficii prin actele normative în cazul efectuării transportului rutier de mărfuri cu vehicule puțin poluante, singura categorie luată în considerare este cea care funcționează cu combustibil CNG. Acest lucru se întâmplă deoarece variantele alternative (electrice sau hidrogen) nu sunt încă viabile pentru realizarea transportului pe distanțe lungi de drum.
Anticipând presiunea tot mai mare de reducere a poluării la nivel mondial și introducerea a noi restricții de transport, Blue River se aliniază la standardele impuse de Europa. La începutul anului 2022, compania are 20 de camioane alimentate cu CNG în flotă și continuă înlocuirea camioanelor vechi cu variante moderne și nepoluante.